Bărbat înjunghiat în plină stradă, sub ochii trecătorilor. Și atacatorul, și victima erau beți

Luni, 08 Iulie 2024, ora 11:12
1615 citiri
Bărbat înjunghiat în plină stradă, sub ochii trecătorilor. Și atacatorul, și victima erau beți
Ambulanță FOTO Facebook SMURD

Un bărbat din Sectorul 6 se află în arest preventiv după ce a înjunghiat o persoană pe stradă, în fața unui magazin din Capitală. Echipajele medicale au reușit să salveze victima, dar agresorul nu cooperează cu anchetarii. Amândoi erau sub influența băuturilor alcoolice în momentul incidentului.

Scenele violente au avut loc în București, în seara zilei de vineri, 5 iulie.

„La data de 05.07.2024, în jurul orei 22.38, în timp ce se afla în faţa unui magazin din Bucureşti, Sector 6, inculpatul a înjunghiat-o de două ori cu cuţitul în zona abdomenului pe persoana vătămată (un bărbat în vârstă de 57 de ani), provocându-i plăgi înjunghiate torace-anterior şi plăgi înjunghiate eviscerate în zona abdomenului superior, victima fiind salvată de intervenţia echipajelor medicale de urgenţă. Agresiunile au fost exercitate în public, de faţă fiind mai multe persoane cărora le-au fost insuflate sentimente de teamă, revoltă şi insecuritate, fiind astfel tulburată ordinea şi liniştea publică”; transmite, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care anchetează acest caz.

Conform sursei citate, „până în prezent ancheta nu a stabilit motivul agresiunii, inculpatul refuzând să ofere un motiv plauzibil”.

Ancheta arată că şi agresorul şi victima erau sub influenţa alcoolului.

Iniţial, autorul agresiunii a fost reţinuri pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Primul „duș stradal” în București, „când parcă iese foc din asfalt”. Unde poate fi găsit
Primul „duș stradal” în București, „când parcă iese foc din asfalt”. Unde poate fi găsit
Reprezentanții primăriei Sectorului 6 anunță că în sector a fost montat „primul duș stradal din București”. Se găsește pe un trotuar de la Piața Veteranilor. „Primul „duș...
Situația stadioanelor din România: În ce orașe se investește pentru dezvoltarea sportului
Situația stadioanelor din România: În ce orașe se investește pentru dezvoltarea sportului
România este în plină dezvoltare, în ceea ce privește construcția de stadioane. În ultimii ani, multe orașe au beneficiat de arene sportive noi, care să încurajeze performanța...
#injunghiat in strada, #Bucuresti, #sector 6, #tentativa de omor , #arestare
  1. O mare putere mondială îl lovește neașteptat pe Putin: Mutarea SUA care declanșează panica în Rusia
  2. Mai mulți români au răsturnat o mașină de poliție într-un oraș britanic. De la ce a pornit conflictul violent VIDEO
  3. Dubai va avea o „coloană vertebrală verde” căptușită cu 1 milion de copaci
  4. Au aruncat la gunoi acordul Reagan – Gorbaciov: Noile mutări ale SUA și Rusiei ce pot scăpa de sub control
  5. Planul secret al unei mari puteri: Frica de amenințarea Rusiei a sunat alarma
  6. Ucigașii bărbatului găsit mort în geamantan la Vaslui au mai recunoscut o crimă. Cine este victima
  7. Jaf de zile mari pe șoselele din județul Arad. Ce mai fură românii
  8. Ucraina a lansat un atac masiv cu drone maritime și aeriene asupra unei baze din Crimeea. A fost vizat și un port de pe teritoriul Rusiei
  9. Contract umilitor impus Rusiei pentru vânzarea de gaze. Iranul profită imens de pe urma pierderilor Gazprom
  10. Polițist înjunghiat la Paris de un hoț alungat dintr-un magazin Louis Vuitton. Agresorul a fost împușcat de un coleg al victimei VIDEO