10 curse anulate oficial de Tarom, din cauza „indisponibilităţii” membrilor echipajului de zbor. Unde ar fi trebuit să ajungă pasagerii afectați

Luni, 08 Iulie 2024, ora 09:59
5269 citiri
10 curse anulate oficial de Tarom, din cauza „indisponibilităţii” membrilor echipajului de zbor. Unde ar fi trebuit să ajungă pasagerii afectați
Avion TAROM FOTO Facebook/ TAROM

Compania TAROM a anunţat luni, 8 iulie, anularea a 10 curse ”din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”, după ce iniţial anunţase că trei curse sunt anulate, pe rutele Beirut, Cairo, Amman.

Multe alte curse către destinaţii interne sau către destinaţii din Europa figurau ca anulate. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, anunţă, după ce mai multe curse Tarom au fost anulate luni din cauza ”indisponibilităţi”i personalului navigant, că a solicitat managementului TAROM să ia urgent măsuri, apreciind că accentul trebuie pus pe asigurarea personalului navigant şi nu pe menţinerea în schemă a unor persoane care nu au o contribuţie la buna funcţionare a companiei.

Compania TAROM anunţă anularea a zece curse din data de 8 iulie 2024, din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor.

”În conformitate cu reglementările internaţionale de aviaţie şi politicile interne stricte privind siguranţa zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat "inapt de zbor". Deciziile individuale ale piloţilor au fost luate în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru a asigura securitatea şi confortul pasagerilor şi a echipajului”, precizează compania.

Cursele anulate până acum sunt: ROT101/2 Otopeni -Cairo- Otopeni, ROT167/8 Otopeni -Beyrut- Otopeni, ROT187/8 Otopeni -Amman-Otopeni, ROT701/2 Otopeni - Iaşi-Otopeni, ROT621/2 - Otopeni - Oradea-Otopeni, ROT261/2 - Otopeni - Istanbul-Otopeni, ROT231/2 - Otopeni - Budapesta-Otopeni, ROT 301/2 - Otopeni - Frankfurt-Otopeni, ROT361/2 - Otopeni - Amsterdam – Otopeni, ROT 381/2 - Otopeni - Paris-Otopeni.

”Compania traversează astfel o situaţie fără precedent, iar echipele unite TAROM lucrează pentru identificarea de solutii şi protejarea pasagerilor încă de azi noapte. Departamentele Comercial, Ticketing, Call Center şi o parte dintre piloţi şi însoţitorii de zbor sunt în acest moment în mobilizare operaţională şi iau în calcul rerutări sau alte alternative, timp în care se asigură pasagerilor de pe aeroport cele necesare. Pentru aceste activităţi s-a alocat deja personal suplimentar”, anunţă Tarom.

TAROM regretă disconfortul creat şi asigură pasagerii că siguranţa acestora este prioritatea noastră absolută. Ne angajăm să oferim alternative convenabile pentru pasagerii afectaţi de aceste anulări.

”Echipa noastră de asistenţă va contacta direct pasagerii pentru a oferi informaţii detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opţiuni disponibile. Compania TAROM depune toate eforturile şi ia măsurile necesare pentru a reduce impactul pe care această situaţie l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor afectaţi, iar aceştia vor fi informaţi despre noile aranjamente de zbor”, precizează TAROM.

Pentru informaţii suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe oricare dintre adresele de email: contact@tarom.ro, rezervari@tarom.ro.

Curse Tarom anulate
Anularea zborurilor a costat TAROM peste 2 milioane de euro. Grindeanu: ”N-a picat bine”
09.07.2024 22:29 - Anularea zborurilor a costat TAROM peste 2 milioane de euro. Grindeanu: ”N-a picat bine”
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat marţi seară, 9 iulie, că situaţia creată de anularea a zeci de zboruri TAROM în urmă cu o zi va costa compania peste 2 milioane de euro....
Reacție după ce naționala României calificată la Jocurile Olimpice a fost blocată pe aeroport: ”Tarom e Tarom și nu ne mai facem bine”
09.07.2024 16:29 - Reacție după ce naționala României calificată la Jocurile Olimpice a fost blocată pe aeroport: ”Tarom e Tarom și nu ne mai facem bine”
Echipa naţională de polo pe apă a României, calificată la Jocurile Olimpice de la Paris, blocată mai multe ore pe aeroportul din Belgrad din cauza anulării unui zbor al companiei naţionale...
TAROM va acorda despăgubiri pentru zborurile anulate de luni. Câți bani vor primi pasagerii afectați
09.07.2024 14:10 - TAROM va acorda despăgubiri pentru zborurile anulate de luni. Câți bani vor primi pasagerii afectați
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni, iar compensaţiile sunt cuprinse...
Criza de la Tarom ia sfârșit. Compania a semnat un "acord de normalitate" cu piloții nemulțumiți
09.07.2024 08:50 - Criza de la Tarom ia sfârșit. Compania a semnat un "acord de normalitate" cu piloții nemulțumiți
Compania TAROM a ajuns la o înțelegere cu piloții care s-au declarat „inapți de zbor” luni, 8 iulie. După doar o zi, reprezentanții companiei și piloții de aeronave au semnat un...
Ministrul Transporturilor avertizează Tarom. „Compania va plăti despăgubirile, va trebui să găsească banii pentru că au tot dreptul cei care au pierdut cursele"
09.07.2024 08:09 - Ministrul Transporturilor avertizează Tarom. „Compania va plăti despăgubirile, va trebui să găsească banii pentru că au tot dreptul cei care au pierdut cursele"
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat la Antena 3 CNN că TAROM va plăti despăgubirile pasagerilor afectați de zborurile anulate, subliniind că cei afectați au dreptul la...
Criza de la Tarom: Piloților li s-a promis 500 de euro în plus la salariu, dar nu vor
09.07.2024 07:32 - Criza de la Tarom: Piloților li s-a promis 500 de euro în plus la salariu, dar nu vor
Piloții și comandanții aeronavelor Tarom ar fi cerut o majorare salarială de 40%, în condițiile în care venitul lunar al acestora ajunge și la 6.500 de euro, anunță ministrul...
Ministrul Transporturilor cere rezolvarea de urgență a crizei de la Tarom. "Nu ştiu dacă e o îmbolnăvire în masă sau e o grevă"
08.07.2024 23:55 - Ministrul Transporturilor cere rezolvarea de urgență a crizei de la Tarom. "Nu ştiu dacă e o îmbolnăvire în masă sau e o grevă"
Haosul de pe Otopeni l-a deranjat pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a declarat, luni seară, 8 iulie, că nu ştie dacă situaţia de la TAROM, unde o parte din personalul de la...
Cum pot fi recuperați banii de la Tarom pentru zborurile anulate. Destinațiile vulnerabile în această perioadă. “3.500 de euro pe un tip de acoperire”
08.07.2024 21:30 - Cum pot fi recuperați banii de la Tarom pentru zborurile anulate. Destinațiile vulnerabile în această perioadă. “3.500 de euro pe un tip de acoperire”
În plin sezon estival, compania de stat TAROM a anulat luni, 8 iulie, cursă după cursă. Motivul a fost faptul că mai mulţi piloţi s-au declarat inapţi de zbor. Sute de pasageri s-au...
Cât va plăti statul român pentru haosul de la Tarom. Lista completă a curselor aeriene anulate
08.07.2024 19:38 - Cât va plăti statul român pentru haosul de la Tarom. Lista completă a curselor aeriene anulate
Peste 30 de zboruri regulate a anulat Tarom luni, 8 iulie, după ce 29 de piloți sau comandanți, depinde de aeronavă, au invocat situația de inapt de zbor pentru 24 de ore. Criza creată de...
Liderul sindicatului TAROM critică dur pe ministrul Transporturilor: „Dă vina tot pe personal, nu pe factorul politic și acționarul majoritar”
08.07.2024 17:25 - Liderul sindicatului TAROM critică dur pe ministrul Transporturilor: „Dă vina tot pe personal, nu pe factorul politic și acționarul majoritar”
Narcis Pașcu, liderul Sindicatului Unit TAROM, a declarat în cadrul unei intervenții televizate care este sursa anulării zborurilor companiei aeriene și l-a criticat pe ministrul Grindeanu....
Nemulțumirile piloților TAROM: de la suprasolicitarea care încalcă Codul Muncii, la "condiții de muncă și hrană mizerabile"
08.07.2024 16:07 - Nemulțumirile piloților TAROM: de la suprasolicitarea care încalcă Codul Muncii, la "condiții de muncă și hrană mizerabile"
După ce 29 de piloți TAROM s-au declarat „inapți de zbor”, ducând la anularea a zeci de zboruri din și către România, au început să apară detalii cu privire la nemulțumirile...
REPER, despre situația dezastruoasă de la TAROM: „Este ironic să auzi despre eliminarea haosului de la cei care l-au instituit”
08.07.2024 14:03 - REPER, despre situația dezastruoasă de la TAROM: „Este ironic să auzi despre eliminarea haosului de la cei care l-au instituit”
Partidul REPER condamnă ferm situaţia dezastruoasă de la TAROM, considerând-o consecinţa directă a incompetenţei şi clientelismului promovate de coaliţia PSD-PNL în gestionarea...
Lista zborurilor anulate pe Aeroportul Henri Coandă, plecări și sosiri, cauzate de greva TAROM. 29 de piloți și-au luat brusc liber, peste 2.000 de pasageri afectați
08.07.2024 12:28 - Lista zborurilor anulate pe Aeroportul Henri Coandă, plecări și sosiri, cauzate de greva TAROM. 29 de piloți și-au luat brusc liber, peste 2.000 de pasageri afectați
Criza TAROM de luni, 8 iulie, amenință să afecteze mult mai mulți călători decât cei ai celor 10 zboruri anulate oficial de companie. Atât zborurile de retur, cât și charterele vor fi...
Boeing recunoaște "frauda criminală" în cazul prăbușirii aeronavelor în Etiopia și Indonezia. TAROM va aduce în flotă două avioane de același tip
08.07.2024 10:59 - Boeing recunoaște "frauda criminală" în cazul prăbușirii aeronavelor în Etiopia și Indonezia. TAROM va aduce în flotă două avioane de același tip
Compania Boeing va plăti o amendă uriașă autorităților din SUA după un proces îndelungat în care recunoaște „frauda criminală” care a dus la prăbușirea aeronavelor Boeing 737 MAX 8...
Delegația României la summitul NATO de la Washington a plecat cu un avion militar, după declanșarea grevei mascate de la Tarom
08.07.2024 10:06 - Delegația României la summitul NATO de la Washington a plecat cu un avion militar, după declanșarea grevei mascate de la Tarom
Delegaţia României care urmează să participe la summitul NATO de la Washington a fost nevoită să găsească o soluție alternativă după ce cursa TAROM care urma să ducă oficialii în SUA...
10 curse anulate oficial de Tarom, din cauza „indisponibilităţii” membrilor echipajului de zbor. Unde ar fi trebuit să ajungă pasagerii afectați
08.07.2024 09:59 - 10 curse anulate oficial de Tarom, din cauza „indisponibilităţii” membrilor echipajului de zbor. Unde ar fi trebuit să ajungă pasagerii afectați
Compania TAROM a anunţat luni, 8 iulie, anularea a 10 curse ”din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”, după ce iniţial anunţase că trei curse sunt anulate,...
Sorin Grindeanu cere restructurarea Tarom, după haosul generat de cursele anulate. „Să ia măsuri urgent”
08.07.2024 09:22 - Sorin Grindeanu cere restructurarea Tarom, după haosul generat de cursele anulate. „Să ia măsuri urgent”
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat luni, 8 iulie, după ce mai multe curse Tarom au fost anulate. Pasagerii au așteptat ore în șir pe aeroport, iar avioanele nu au...
#zboruri anulate Tarom, #curse anulate Tarom, #tarom, #curse tarom anulate , #stiri sociale
  1. Atenție dacă nu ai știut, acum trebuie să afli: Dublezi riscul de cancer dacă consumi 2 pahare dintr-o băutură
  2. O mare putere mondială îl lovește neașteptat pe Putin: Mutarea SUA care declanșează panica în Rusia
  3. Mai mulți români au răsturnat o mașină de poliție într-un oraș britanic. De la ce a pornit conflictul violent VIDEO
  4. Dubai va avea o „coloană vertebrală verde” căptușită cu 1 milion de copaci
  5. Au aruncat la gunoi acordul Reagan – Gorbaciov: Noile mutări ale SUA și Rusiei ce pot scăpa de sub control
  6. Planul secret al unei mari puteri: Frica de amenințarea Rusiei a sunat alarma
  7. Ucigașii bărbatului găsit mort în geamantan la Vaslui au mai recunoscut o crimă. Cine este victima
  8. Jaf de zile mari pe șoselele din județul Arad. Ce mai fură românii
  9. Ucraina a lansat un atac masiv cu drone maritime și aeriene asupra unei baze din Crimeea. A fost vizat și un port de pe teritoriul Rusiei
  10. Contract umilitor impus Rusiei pentru vânzarea de gaze. Iranul profită imens de pe urma pierderilor Gazprom